Preacucernici părinți,
*IMPORTANT!*
Având în vedere că în ultima lună canalele de socializare au făcut publice foarte multe filmări ale unor activități culturale (concerte şi serbäri, însoțite de instrumente și chiar dansuri etc.), organizate în interiorul bisericilor, străine de spiritualitatea ortodoxă și de specificul lăcaşului de cult creştin, vă rugăm să transmiteți tuturor slujitorilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor obligativitatea respectării condițiilor din această adresă, astfel:
1. Reamintim slujitorilor bisericești și credincioşilor că lăcaşurile de cult sunt spații sacre, liturgice, incompatibile cu orice manifestări care ar umbri sau diminua această dimensiune liturgică (Hotărârea Sfantului Sinod nr. 346/16 februarie 2018);
2. Slujitorii Bisericii care doresc să organizeze anumite activități culturale, incompatibile cu destinația lăcaşului de cult: cântece populare, instrumentale, folk, pop etc. sau obiceiuri populare de iarnă, au datoria de a le desfăşura în săli de spectacole, cămine culturale, școli, săli de sport sau alte locații cu specific cultural-educativ (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 346/16 februarie 2018),
3. Reamintim slujitorilor Bisericii că filmările în lăcaşurile de cult se realizează numai cu aprobarea Centrului eparhial şi trebuie să se limiteze doar la cele care pun în valoare patrimoniul artistic, teologic sau istoric al lăcaşului de cult (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 346/16 februarie 2018);
4. Transmiterea slujbelor religioase pe internet, de către parohii sau mănăstiri, să fie făcută doar cu acordul Centrului eparhial și numai în măsura în care sunt respectate toate prescripţiile liturgice şi tipiconale (Hotărârea Sfântului Sinod nr. 346/16 februarie 2018). Credincioşii care nu pot ajunge la biserică pot urmări sau asculta slujbele bisericești zilnic la Radio Trinitas şi Televiziunea Trinitas ale Patriarhiei Române,
5. De asemenea, în legătură cu fenomenul tot mai îngrijorator, care ia amploare în lăcaşurile de cult, și anume folosirea excesivă a unor dispozitive electronice (isocratinä, tabletă, telefon etc.) pentru ţinerea isonului în cântarea de la strană, îndemnăm clericii şi psalții din Arhiepiscopia Bucureștilor la mai mult discernământ și să nu transforme slujbele bisericești în spectacole. Slujba este rugăciune, iar cântarea bisericească trebuie să transmită starea de rugăciune, nu entuziasmul unui spectacol. Muzica bisericească are calitatea fundamentală de a contribui la transmiterea semnificației textului. Cuvântul liturgic este cel mai important, iar muzica il susține tainic pe acesta, nu prin sunete stridente, adăugate prin diferite dispozitive electronice, ci prin naturalețea și sobrietatea muzicii. Încurajām parohiile pentru a-şi crește viitorii psalți cu multă grijă și responsabilitate, nu doar un cântăreț izolat, care să cânte singur, ajutându-se de anumite dispozitive electronice. De aceea, îndemnăm clericii Arhiepiscopiei noastre ca la activitățile culturale desfășurate în spațiul liturgic să oprească pe deplin folosirea oricărui instrument (pian, orgă, vioară, chitară, nai, flaut, tobe etc.), precum și dispozitivele electronice pentru ţinerea isonului la slujbele bisericești.
Adresa 13.787/21.12.2023 a Sectorului Cultural și Comunicații media
Sehr geehrte, hochwürdige Väter
*WICHTIG!*
In Anbetracht der Tatsache, dass in den letzten Monaten viele soziale Medien zahlreiche Videos von kulturellen Aktivitäten (Konzerte und Feiern, begleitet von Instrumenten und sogar Tänzen usw.), die innerhalb von Kirchen stattfanden, veröffentlicht haben, die fern von der orthodoxen Spiritualität und dem spezifischen Charakter des christlichen Kultortes sind, bitten wir Sie, allen Dienern der Erzdiözese Bukarest die Verpflichtung zur Einhaltung der Bedingungen dieses Schreibens zu übermitteln:
1. Wir erinnern die kirchlichen Diener und Gläubigen daran, dass Kultstätten heilige liturgische Räume sind, die mit jeglichen Manifestationen inkompatibel sind, die diese liturgische Dimension beeinträchtigen oder mindern würden (Entscheidung des Heiligen Synods Nr. 346 vom 16. Februar 2018).
2. Die Diener der Kirche, die kulturelle Aktivitäten planen, die nicht mit dem Zweck des Kultortes vereinbar sind (Volkslieder, Instrumentalmusik, Folk, Pop usw. oder Winterbräuche), sind verpflichtet, sie in Konzertsälen, Kulturzentren, Schulen, Sporthallen oder anderen Orten mit kulturell-erzieherischem Charakter durchzuführen (Entscheidung des Heiligen Synods Nr. 346 vom 16. Februar 2018).
3. Wir erinnern die kirchlichen Diener daran, dass Aufnahmen in den Kultstätten nur mit Zustimmung des eparchialen Zentrums gemacht werden dürfen und sich ausschliesslich auf solche beschränken sollten, die das künstlerische, theologische oder historische Erbe des Kultortes würdigen (Entscheidung des Heiligen Synods Nr. 346 vom 16. Februar 2018).
4. Die Übertragung von religiösen Zeremonien im Internet durch Pfarrgemeinden oder Klöster sollte nur mit Zustimmung des eparchialen Zentrums und nur unter Einhaltung aller liturgischen und typikonalen Vorschriften erfolgen (Entscheidung des Heiligen Synods Nr. 346 vom 16. Februar 2018). Gläubige, die nicht zur Kirche gehen können, können täglich die Gottesdienste auf Radio Trinitas und Trinitas Television der Rumänischen Patriarchie verfolgen oder hören.
5. In Bezug auf das zunehmend besorgniserregende Phänomen in den Kultstätten, nämlich den übermässigen Einsatz von elektronischen Geräten (Isokratinä, Tablet, Telefon usw.) zur Begleitung des Isons beim Gesang vom Chorgestühl, fordern wir die Geistlichen und Psalmisten der Erzdiözese Bukarest zu mehr Unterscheidungsvermögen auf und bitten sie, die Gottesdienste nicht in Spektakel zu verwandeln. Der Gottesdienst ist Gebet, und der kirchliche Gesang sollte den Zustand des Gebets übermitteln, nicht die Begeisterung einer Show. Kirchenmusik hat die grundlegende Qualität, die Bedeutung des Textes zu vermitteln. Das liturgische Wort ist das Wichtigste, und die Musik unterstützt es geheimnisvoll, nicht durch schrille Klänge, die durch verschiedene elektronische Geräte hinzugefügt werden, sondern durch die Natürlichkeit und Bescheidenheit der Musik. Wir ermutigen die Gemeinden, ihre zukünftigen Psalmisten mit grosser Sorgfalt und Verantwortung zu fördern, nicht nur einen isolierten Sänger, der allein singt und sich elektronischer Geräte bedient. Daher fordern wir die Geistlichen unserer Erzdiözese auf, bei kulturellen Aktivitäten im liturgischen Raum den vollständigen Einsatz jeglicher Instrumente (Klavier, Orgel, Geige, Gitarre, Ney, Flöte, Trommeln usw.) sowie elektronischer Geräte zur Begleitung des Isons bei kirchlichen Zeremonien zu unterbinden.
Schreiben Nr. 13.787/21.12.2023 des Kultur- und Medienkommunikationssektors
Scrie un comentariu
Ultimul update: 22. decembrie 2023 de catre Simona
Mitropolia informează

Categorie: Gottesdienste